În perioada 20-24 octombrie 2025, cursanții celei de-a doua ediții a Programului de Microcalificare în Managementul Patrimoniului Cultural Mobil au consultat Proiectul de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 470/2023 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 280/2011. Proiectul propune introducerea unui set complex și coerent de prevederi legale (noțiuni, mecanisme și proceduri) care reglementează condițiile și procedurile prin care bunurile culturale mobile pot fi scoase sau introduse temporar sau definitiv de pe/pe teritoriul Republicii Moldova, stabilind în același timp garanții privind legalitatea provenienței și siguranța acestor bunuri. Proiectul este elaborat de SECBCM în scopul alinierii la cerințele legislației Uniunii Europene și încurajarea cooperării Republicii Moldova cu statele membre în materia de circulație a bunurilor culturale mobile și combatere a traficului ilicit.
Participanții la Program – reprezentanți ai Serviciului Vamal, APL I și APL II, specialiști din domeniul patrimoniului cultural, au examinat Proiectul, au identificat punctele de convergență dar și diferențele esențiale dintre Codul Vamal nr. 95/2021 și legislația națională în domeniul patrimoniului cultural mobil. Cursanții s-au axat pe identificarea opțiunilor și analiza acestora, și anume:
- alinierea terminologică și procedurală la mecanismele europene de certificare la export și în cadrul acțiunilor de import;
- pregătirea unei baze juridice uniforme pentru elaborarea propunerilor de modificare a cadrului normativ intern;
- pregătirea elementelor structurale pentru dezvoltarea sistemului informațional de interoperabilitate a bazelor de date în domeniul bunurilor culturale mobile, aliniat cu standardele UE.
Propunerile elaborate vor fi luate în considerare în procesul de definitivare a Proiectului.