Oală din lut, cunoscută și sub denumirile de chiup sau gavăn. Are formă de borcan, cu corpul ușor îngustat spre bază, gât scurt, buză groasă și răsfrântă spre exterior și gură largă cu muchie rotunjită, potrivită pentru legarea unei pânze sau pentru fixarea unui capac. Fundul vasului este plat și îngust, Era utilizată în gospodăriile tradiționale pentru conservarea și păstrarea verdețurilor în saramură, precum mărarul și frunzele de viță-de-vie, dar și pentru păstrarea altor produse alimentare și pentru acrirea borșului.
Cromatica: brun-roșcată, pământie, de nuanță cărămizie închisă. Suprafața exterioară este neuniformă. Vasul este smălțuit parțial. La interior, smalțul acoperă întreaga suprafață, conferindu-i impermeabilitate. La exterior, smalțul este aplicat până la nivelul umărului vasului.
Starea de conservare: Pe suprafața exterioară se observă pete și depuneri de culoare închisă, mai accentuate în zona mediană și spre bază, precum și urme de murdărie superficială. În zona gurii se observă mici ciobituri și pierderi locale de material; urme de uzură și mici pierderi ale stratului de glazură.
| Deținător |
MTCA - Muzeul Tinutului Cahul |
| Datare |
sec. 20 |
| Autor/Meșter |
Necunoscut |
| Loc descoperire |
Republica Moldova, r-nul Cahul, s. Cotihana |
| Numărul de registru |
PMC-1245 |
| Tehnică |
Ardere, modelare la roata olarului, glazurarea |
| Domeniu |
ARD - Artă Decorativă |
| Înalțimea (Cm) |
25,5 |
| Adâncimea (Cm) |
25 |
| Diametru gurii (Cm) |
12,5 |
| Diametrul bazei (Cm) |
11,3 |
| Diametrul maxim (Cm) |
17,5 |