„Bucovina și Basarabia” este un volum de publicistică politică și istorică eminesciană, consacrat problematicii teritoriale și raporturilor dintre Moldova, Imperiul Habsburgic și Rusia. Volumul reunește texte cu pronunțat caracter polemic și documentar, centrate pe chestiunea Bucovinei și a Basarabiei în contextul politicii orientale din secolul al XVIII-lea. Cuprinde, între altele, „Politica orientală în veacul XVIII”, „Politica habsburgilor”, „Negocierile privitoare la cedarea Bucovinei” și „Moldova față cu cedarea Bucovinei”. Coperta I, realizată în alb-negru, prezintă titlul dispus vertical în stânga, un portret oval al lui Mihai Eminescu în partea centrală și semnătura facsimilată a autorului în registrul inferior. Coperta IV este albă, cu mențiunea de serie „Ciclul «Suflet românesc»”, prețul și ISBN-ul în partea inferioară; exemplarul poartă pe această copertă și mai multe însemnări olografe și notații numerice executate cu cerneală albastră și violet. Exemplarul păstrează autograf pentru Ion Ungureanu, din partea celor doi îngrijitori, aflat pe fila I recto, precum și ex-librisul lui Ion Ungureanu, aflat pe fila I recto.
| Deținător |
MNLR - Muzeul Național al Literaturii Române
|
| Datare |
1991 |
| Autor/Meșter |
Eminescu, Mihai; Editura Academiei de înalte Studii Militare |
| Loc descoperire |
București |
| Numărul de registru |
PMC-4592 |
| Proveniență |
Donație Victoria Fedorenco |
| Tehnică |
Imprimare |
| Domeniu |
CAR - Carte |
| Lungimea (Cm) |
16,4 |
| Lățime (Cm) |
12 |