„Litera latină” de Ion Gâină este un volum de poezie, subtitulat „ABC-ul tânărului creator”, conceput ca rezultat al unor experimente pedagogice și literare, orientate spre dezvoltarea imaginației creatoare și a gândirii artistice a tinerilor. Cartea propune exerciții de imaginație menite să descătușeze gândirea copilului, să-l apropie de valorile și esențele lumii din jur și să-i dezvăluie sensurile tăinuite ale cuvintelor. Coperta I este realizată în tonuri reci de albastru și gri și prezintă, în registrul central, o compoziție simbolică circulară, în interiorul căreia este redată silueta unui personaj în mișcare; în partea superioară sunt tipărite numele autorului și titlul, iar în registrul inferior apare mențiunea colecției „Lacrima luminii”, nr. 2. Coperta IV, în aceeași formulă cromatică și grafică, cuprinde în registrul superior un portret fotografic al autorului, iar în partea centrală un text liric intitulat „Stare”, urmat în registrul inferior de un enunț aforistic despre cuvânt și carte. Exemplarul păstrează autograful autorului pentru Ion Ungureanu, datat 01.12.2006, aflat pe fila I recto. De asemenea, volumul conține ex-librisul lui Ion Ungureanu, aplicat pe fila I recto.
| Deținător |
MNLR - Muzeul Național al Literaturii Române
|
| Datare |
2005 |
| Autor/Meșter |
Găină, Ion; Editura ,,Bons Offices” |
| Loc descoperire |
Chișinău |
| Numărul de registru |
PMC-4515 |
| Proveniență |
Donație Victoria Fedorenco |
| Tehnică |
Imprimare |
| Domeniu |
CAR - Carte |
| Lungimea (Cm) |
15,5 |
| Lățime (Cm) |
8 |