Eminescu, Mihai. Academia Română. Manuscrisele Mihai Eminescu. Ediție coordonată de Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. București: Biblioteca Academiei Române, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, 2008. Manuscrisul Mihai Eminescu, Volumul 19, Partea întâi: Manuscris românesc nr. 2289, 89 f.; 15,5 x 10 cm. Manuscris românesc nr. 2290, 89 f.; 15,5 x 10 cm. Manuscris românesc 2291, 72 f.; 15 x 9 cm. Manuscris românesc 2292, 67 f.; 12 x 7,5 cm. Manuscrisul 2289 conține texte eminesciene din perioada ieșeană (1874-1877): fragment de vocabular filosofic german-latin-român; versuri; fragmentarium (cuvinte și sintagme răzlețe, nume proprii); poezii populare. Manuscrisul 2290 conține creații eminesciene din perioada studiilor la Viena și Berlin (1869-1874): versuri; diverse însemnări (calcule matematice). Manuscrisul 2291 conține texte eminesciene din perioada 1869-1874: însemnări în limba germană și română; concepte de scrisori, extrase din poeți germani; bibliografie germană; însemnări autobiografice despre perioada studiilor la Cernăuți; versuri. Manuscrisul 2292 conține diverse însemnări și note personale din perioada declanșării bolii (iunie 1883): considerații politice și istorice; atacuri la persoane; însemnări intime. Sunt fotografii - portret ale lui Mihai Eminescu.