Eminescu, Mihai. Academia Română. Manuscrisele Mihai Eminescu. Ediție coordonată de Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. București: Biblioteca Academiei Române, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, 2009. Documentar Mihai Eminescu, Volumul 23, Partea întâi: Volumul conține 308 documente din anii 1864-1889 păstrate în fonduri și colecții arhivistice aflate la Arhivele Naționale ale României: Fondul Mihai Eminescu, Colecția Manuscrise, Colecția Documente, Fond Liceul Național din Iași, Fond Revizorul Școlar, Fond Școala Normală „Vasile Lupu”, Fond Universitatea Al. I. Cuza - Rectorat, DJAN - Vaslui, Fond Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Materialul arhivistic este prezentat cronologic, urmărind etapele importante din activitatea poetului: demersurile pentru obținerea unei burse de studii (1864) și a unui pașaport pentru plecarea la Viena; activitatea ca sufleor și copist în trupa lui Fany Tardini-Vlădicescu (1865) sau în trupa lui Iorgu Caragialy (1867); studiile la Viena și Berlin (1870-1874), activitatea de bibliotecar al Bibliotecii centrale din Iași (1874) și de membru în comisiile de examinare la liceele din Botoșani, la Institutul „Vasile Lupu” din Iași sau în comisia de examinare a cărților didactice (1874); deschiderea dosarului de urmărire penală ... de la Biblioteca Centrală din Iași (1876), învinovățire de care va fi absolvit mai târziu; activitatea de revizor școlar pentru Județele Iași și Vaslui (1875-1876); ocuparea funcției de subdirector la Biblioteca Centrală din Iași (1884-1886) și de suplinitor la Catedra de Geografie și Statistică de la Școala de Comerț din Iași (1884-1885). Acestor materiale documentare li se adaugă câteva fragmente poetice, păstrate în fondul de arhivă Mihai Eminescu. Sunt fotografii-portret ale lui Mihai Eminescu.
| Deținător |
MNLR - Muzeul Național al Literaturii Române
|
| Datare |
2009 |
| Loc descoperire |
București: Editura Fundației Naționale pentru Știi |
| Numărul de registru |
PMC-3251 |
| Tehnică |
imprimare |
| Domeniu |
CAR - Carte |
| Lungimea (Cm) |
35,5 |
| Lățime (Cm) |
25,5 |