search
Farfurie de faianță Korzec
Descarcă poza
Farfurie decorativă din faianță albă, de formă circulară, ușor adâncită, acoperită cu smalț lucios cu crăpături fine. Piesa este pictată manual cu motive florale policrome. În oglinda farfuriei este reprezentat un buchet alcătuit dintr-o lalea mare, roz cu galben, și trei flori de câmp în nuanțe de violet-închis și violet-deschis. Marginea este ornamentată cu crenguțe florale dispuse orizontal, în sens invers acelor de ceasornic, în culori oranj, violet și galben. Pe revers este aplicată, cu vopsea neagră, sigla fabricii: „ochiul atotvăzător” redat în centrul unui triunghi cu raze pe laturile scurte, sub care apare inscripția „Korzec”. Farfuria a fost produsă la Fabrica de porțelan din Korzec (1783–1832), întemeiată de prințul Józef Klemens Czartoryski. La început, manufactura producea în special obiecte din faianță, iar din anul 1790 a trecut la fabricarea porțelanului. Fabrica funcționa ca societate pe acțiuni și avea 138 de acționari. Între anii 1791–1796, atelierul de pictură, alcătuit din 73 de artiști, a fost coordonat de Kazimir Sobinski. Produsele Korzec erau renumite pentru decorul floral rafinat, inspirat din natură, cu motive precum lalele, violete, nalbe și flori de nu-mă-uita.
Deținător MTCA - Muzeul Tinutului Cahul
Datare 1783 - 1790
Autor/Meșter Polonia (azi Ucraina), or. Korzec (Korets), Fabrica Korzec
Numărul de registru PMC-1029
Tehnică Modelare, pictare
Domeniu ARD - Artă Decorativă
Categorie Ceramică
Diametru (Cm) 24,2