Document realizat pe suport de hârtie, format dreptunghiular, imprimat tipografic în limba română, cu antet oficial și stema României. Prezintă completări manuscrise cu cerneală (nume, date, medie examen – 8,10), sublinieri cu creion colorat (roșu), semnături olografe și ștampilă (parțial vizibilă).
Documentul atestă promovarea examenului de definitivare în învățământ de către Victor Terzi, susținut în sesiunea aprilie 1935, la școala normală din Ismail. În baza Decretului Regal nr. 2653/1935, emis de M.S. Regele, i se acordă titlul de „învățător definitiv” începând cu 1 septembrie 1935. Se menționează media obținută la examen: 8,10. Actul conferă dreptul de a activa în învățământul urban, conform prevederilor legale în vigoare (art. 118 și 125 din legea învățământului primar).
Documentul reflectă organizarea sistemului educațional românesc în perioada interbelică și procedura oficială de acordare a definitivării în învățământ. Este relevant pentru studiul legislației școlare, al carierei didactice și al administrației publice din România anului 1935. De asemenea, are valoare memorială și genealogică.
| Deținător |
MIESM - Muzeul de Istorie și Etnografie Slobozia Mare |
| Datare |
1935 |
| Autor/Meșter |
Ministerul Instrucțiunii Publice – Direcțiunea Generală a Învățământului Primar |
| Loc descoperire |
Slobozia Mare |
| Numărul de registru |
PMC-2079 |
| Proveniență |
București, România |
| Tehnică |
imprimare, completări manuscrise și semnături olografe |
| Domeniu |
DOC - Documente |
| Lungimea (Cm) |
22 |
| Lățime (Cm) |
18 |