Document în format dreptunghiular, alcătuit din mai multe articole care reglementează condițiile arendării. În partea inferioară sunt prevăzute spațiile pentru semnăturile proprietarului și arendașului.
Contractul stabilește transmiterea în arendă, de către Constantin C. Popov, proprietar din comuna Slobozia Mare, județul Ismail, către Andrei N. Baranov, a unei vii în suprafață de aproximativ 1.600 m² (80 × 20 m), plantată cu viță-de-vie hibridă. Arendarea este încheiată pentru o perioadă de doi ani, de la 15 octombrie 1942 până la 15 octombrie 1944, pentru suma de 6.000 lei, achitată integral la semnarea contractului. Documentul prevede obligațiile arendașului privind întreținerea bunului, interdicția subarendării fără acordul proprietarului, plata impozitelor și penalitățile în caz de nerespectare a clauzelor. Contractul a fost întocmit la Reni, la 26 februarie 1942, în două exemplare.
| Deținător |
MIESM - Muzeul de Istorie și Etnografie Slobozia Mare |
| Datare |
1942 |
| Autor/Meșter |
Părțile contractante |
| Loc descoperire |
Slobozia Mare |
| Sit arheologic, Zonă etnografică |
Zona etnografică de Sud; moldoveni |
| Numărul de registru |
PMC-575 |
| Proveniență |
Reni, județul Ismail, România |
| Tehnică |
Dactilografiere pe hârtie, ștampile, semnături olografe și timbre fiscale/judiciare aplicate |
| Domeniu |
DOC - Documente |
| Lungimea (Cm) |
30 |
| Lățime (Cm) |
20 |