search
Mărturie de cununie pentru țăranul Mihail Condrea din s. Bobulești, jud. Soroca
Descarcă poza
Actul scris pe două file, RR, conține text pe 16 și 4 rânduri și se referă la mărturia de cununie a lui Mihail Condrea, țăran de 24 de ani din s. Bobulești. Face parte din enoriașii bisericii „Sff. Mari Voievozi Mihail și Gavriil” din acest sat. Mărturia este semnată de preotul Dumitru Roman Țiu și autentificată cu sigiliul bisericesc. În calitate de chezași pentru mireasă s-au semnat locuitorii din sat țăranii – Vasile și Andronic Pescaru. Sigiliul bisericesc: Emblema reprezintă o biserică stilizată cu trei turle. Legenda: «Кишине[вcкая]·епар[хия]:села:Бобулешть·Михайлов[ская] це[рковь]:» (Sigiliul Eparhiei Chișinăului · satul Bobulești · biserica „Sff. Marii Voievozi Mihail și Gavriil). Pagina 3: în colțul stâng superior se atestă un timbru sec oval cu un chenar ornamentat, în interiorul căruia un oval mai mic conturat cu două linii și inscripția în două rânduri НЕВСКОЙ ФАБРИКИ (NEVSKOI FABRICHI / a Fabricii de pe Neva).
Deținător MNIM - Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Datare 29.10.1861
Autor/Meșter Parohia „Sfinții Arhangheli Voievozi Mihail și Gavriil” din s. Bobulești
Numărul de registru F-3021
Proveniență Basarabia, jud. Soroca, s. Bobulești
Tehnică Manuscris
Domeniu DOC - Documente
Lungimea (Cm) 22,2
Lățime (Cm) 35,0
Diametru (Cm) 3,0