Coghiliță (coromâslă, cobiliță, cobilițoi, cobelete) – obiect de uz casnic confecționat dintr-o bucată de lemn prelucrată și arcuită, cu secțiune patrulateră. La ambele capete sunt fixate plăci metalice prinse cu cuie, prevăzute cu cârlige pentru suspendarea vaselor de transport. Plăcile sunt articulate de corpul din lemn prin verigi metalice, dintre care una lipsește. Coghilița era purtată pe umeri și servea la transportul găleților, cofelor, donițelor, coșurilor și al altor poveri. Istoric: Purtarea apei cu coghilița reprezenta una dintre îndeletnicirile tradiționale ale femeilor din gospodăria țărănească, deși uneori unealta era folosită și de adolescenți sau de bătrâni. În tradiția populară se spunea că omul își păstrează puterea atât timp cât poate aduce apă cu coghilița, în timp ce bărbații transportau, de regulă, căldările cu apă în mâini. În spațiul românesc au fost cunoscute trei tipuri de coghilițe: drepte (în formă de baston), arcuite și sculptate, cel mai răspândit fiind tipul arcuit. Pentru confecționarea lor se alegea un lemn ușor, rezistent și flexibil, cu fibră uniformă, precum mesteacănul, alunul sau arțarul, iar mai rar pinul și molidul. Bara de lemn era fasonată și îndoită prin înmuiere în apă, încălzire la foc sau alte procedee tradiționale, după care la capete se montau plăci metalice cu cârlige pentru agățarea vaselor. Unele exemplare erau ornamentate prin crestare sau gravare și puteau fi utilizate timp de câteva decenii.