Fier de călcat cu cărbune, confecționat din fontă, de formă triunghiulară, utilizat pentru netezirea și călcarea rufelor. Funcționa cu ajutorul cărbunilor aprinși introduși în interiorul corpului, care încălzeau talpa fierului și permiteau călcarea țesăturilor.
În partea superioară, capacul este prevăzut cu o protuberanță în formă de cap de berbec, care îndeplinea atât rolul practic de asigurare a închiderii, cât și un rol decorativ. Mânerul din lemn, amplasat deasupra capacului, facilita manevrarea obiectului și este susținut de un suport turnat, fixat cu două nituri.
Corpul fierului prezintă orificii de aerisire dispuse pe ambele laturi și în partea posterioară, destinate evacuării fumului rezultat din arderea cărbunilor. Sub orificiul posterior se află o deschizătură prevăzută cu o placă mobilă de închidere, utilizată pentru reglarea tirajului și a intensității arderii. Capacul este prevăzut cu câte cinci dinți pe fiecare latură, care asigură fixarea acestuia.
Pe exteriorul carcasei, în partea superioară dreaptă, este inscripționat numărul „38”, iar pe partea interioară a capacului apare marca „АРТ МОЛОТ г. ГОРОДЕЦ” (Artel „Molot”, orașul Gorodeț), reprezentând denumirea producătorului.
Istoric: Fierul de călcat cu cărbune reprezintă una dintre cele mai răspândite unelte casnice utilizate înainte de apariția fierului de călcat electric. Modelele produse de cooperativele meșteșugărești din spațiul fostei Uniuni Sovietice, precum Artel „Molot” din orașul Gorodeț, se remarcau prin durabilitate, funcționalitate și elemente decorative inspirate din tradiția turnării fontei. Aceste obiecte au fost folosite atât în gospodăriile rurale, cât și în cele urbane, constituind piese indispensabile pentru întreținerea îmbrăcămintei și a textilelor de uz casnic.
| Deținător |
MTCA - Muzeul Tinutului Cahul |
| Datare |
1924 - 1952 |
| Autor/Meșter |
URSS, or. Gorodeț Artel ”Molot” (Молот) |
| Numărul de registru |
PMC-1126 |
| Tehnică |
Forjat, nituit, strunjit, asamblat |
| Domeniu |
ETN - Etnografie |
| Lungimea (Cm) |
20,5 |
| Lățime (Cm) |
10 |
| Înalțimea (Cm) |
20,5 |