Meșteșug tradițional, folosit pentru înhămarea boilor (sau uneori a bivolilor) la muncile agricole precum aratul, grăpatul, transportul cu carul. Se așeza pe ceafa animalelor, iar prin intermediul verigilor sau funiilor legate de jug, forța de tracțiune era transmisă uneltelor sau vehiculului agricol. Jugul este confecționat integral din lemn, format dintr-o piesă curbă, groasă, prevăzută cu două scobituri simetrice pentru sprijinirea pe gâturile animalelor. Cele două stâlpi verticali din lemn (numiți „chei”) străbat jugul prin găuri și se fixează în partea de jos cu o bară transversală, tot din lemn, care asigură stabilitatea și controlul asupra fixării. Lipsa pieselor metalice sugerează o execuție rurală tradițională, din resurse locale, posibil în ateliere sătești. Jugul este un simbol arhaic al muncii rurale colective. În satele românești, el era un obiect comun, transmis din generație în generație. Meșteșugarii satelor confecționau juguri adaptate mărimii boilor, fiind atent cioplite și uneori marcate cu însemne simbolice ale gospodăriei.