Foarfecă manuală pentru tuns oi, confecționată din oțel sau fier forjat, realizată dintr-o singură bucată de metal. Piesa este alcătuită din două lame late, aplatizate, de formă triunghiulară, care se îngustează treptat și se termină cu vârfuri ascuțite. Lamele sunt unite printr-un mâner elastic, obținut prin îndoirea metalului în formă de buclă sau de inimă, prevăzut cu o canelură longitudinală. Elasticitatea acestei bucle permite deschiderea automată a lamelor după fiecare apăsare, facilitând tunderea continuă a lânii.
Foarfeca era utilizată în gospodăriile pastorale pentru tunderea manuală a oilor, fiind apreciată pentru robustețea, simplitatea construcției și durabilitatea sa.
Istoric: Primele foarfece cu arc au apărut în Orientul Mijlociu, în Epoca Bronzului, acum aproximativ 3.000–3.500 de ani. Acestea au fost inventate special pentru crescătorii de vite. În spațiul românesc, tunderea oilor avea loc, de regulă, de două ori pe an: primăvara, înainte de scoaterea turmelor la pășunat, când era îndepărtată lâna de iarnă, și la sfârșitul verii, în lunile august–septembrie, înainte ca animalele să fie adăpostite pentru sezonul rece. Lâna obținută era valorificată în gospodărie pentru confecționarea țesăturilor, a îmbrăcămintei și a diferitelor obiecte de uz casnic.
| Deținător |
MTCA - Muzeul Tinutului Cahul |
| Datare |
Mijloc a secolului 20 |
| Autor/Meșter |
Necunoscut |
| Numărul de registru |
PMC-1133 |
| Tehnică |
Forjat, nituit |
| Domeniu |
ETN - Etnografie |
| Lungimea (Cm) |
27 |
| Lățime (Cm) |
8 |
| Dimensiuni (suplimentare) |
LĂ lamei: 2,7 cm |