Fus de tors confecționat manual din lemn, având forma unei vergele ușor bombate în zona mediană. Unul dintre capete este alungit și subțiat, pentru a putea fi prins și rotit cu ușurință între degete, iar celălalt este îngroșat, de formă conică, având rolul de a susține și ghida firul în timpul înfășurării. Fusul reprezintă principalul instrument utilizat în procesul tradițional de filare a fibrelor textile. Acesta era folosit împreună cu furca de tors, pe care era fixat caierul de lână, cânepă sau in. Prin rotirea manuală a fusului, fibrele extrase din caier erau răsucite și transformate într-un fir continuu, care se înfășura treptat pe corpul fusului. După umplerea acestuia, firul era depănat pe gheme sau pe alte suporturi, iar procesul de tors era reluat. În gospodăria țărănească, torsul constituia o activitate zilnică, desfășurată în special în sezonul rece, când femeile pregăteau firele necesare pentru țeserea pânzei și confecționarea îmbrăcămintei și a textilelor de uz casnic. În funcție de tehnica folosită, torsul se realiza fie prin rotirea fusului în mână, fie cu fusul sprijinit, ambele metode necesitând îndemânare și experiență pentru obținerea unui fir uniform și rezistent.