Lopată de pâine, din lemn, realizată manual, alcătuită dintr-un mâner lung, cioplit cilindric, și o placă plană, de formă aproximativ dreptunghiulară, cu colțurile superioare teșite și cele inferioare semirotunjite. Mânerul este fixat de placă cu ajutorul unor cuie de fier și al unei sârme răsucite, prinsă în două puncte. La baza mânerului, pe ambele laturi, se observă câte două crestături adânci, care indică existența unui sistem de îmbinare sau de consolidare a prinderii dintre mâner și placă. Piesa nu prezintă elemente decorative. Istoric: Obiectul provine din gospodăria familiei Cebotariov din satul Zârnești. Lopata de pâine, cunoscută și sub denumirea de lopată de cuptor, era una dintre cele mai importante unelte din gospodăria tradițională. Era folosită pentru introducerea și scoaterea pâinii, plăcintelor și a altor produse de panificație din cuptorul încins. Mânerul lung avea rolul de a proteja gospodina de căldura și flăcările cuptorului în timpul coacerii. În tradiția populară, folosirea acestei unelte era însoțită de numeroase credințe și practici rituale. După introducerea pâinii în cuptor, lopata era ridicată și atingea grinda sau hornul casei, într-un gest simbolic menit să asigure creșterea frumoasă și reușita pâinii. După întrebuințare, lopata era păstrată lângă cuptor, cu mânerul orientat în sus, și nu era utilizată în alte scopuri. Potrivit credințelor populare, încălcarea acestei reguli putea atrage nenorociri asupra gospodăriei: îmbolnăvirea membrilor familiei, oprirea creșterii copiilor, nereușita pâinii la copt sau pierderea puterii rituale atribuite uneltei. Până în prima jumătate a secolului al XX-lea, în mediul rural, lopata de pâine făcea parte din zestrea fetelor, fiind considerată un simbol al hărniciei viitoarei gospodine și al unei gospodării bine întemeiate.