search
Prosop tradițional „Fluturi”
Descarcă poza
Prosop tradițional decorativ de formă dreptunghiulară, confecționat dintr-o țesătură bej cu model geometric discret (carouri). Decorul brodat este compus din fluturi mari stilizați și motive florale, dispuse simetric. Fluturii sunt conturați cu fir roșu și decorați cu puncte colorate, iar între aceștia se regăsesc compoziții vegetale bogate, realizate în aceeași tehnică. La capete, prosopul este ornamentat cu dantelă croșetată în model geometric, specific artei populare românești. În ambele părți ale aripilor fluturelui etse brodată inițiala „P”. Pomul vieții – vechi simbol mitic, reprezentând legătura dintre pământ și cer, continuitatea, regenerarea și fertilitatea. În arta populară, exprimă ciclicitatea existenței și echilibrul cosmic. Împreună, aceste motive sugerează protecție, vitalitate și perpetuarea vieții, conferind prosopului valoare simbolică, dincolo de rolul său utilitar. Obiect textil cu dublu rol – utilitar (prosop) și ceremonial/decorativ, folosit la împodobirea interiorului tradițional și la diverse obiceiuri ritualice.
Deținător MIESM - Muzeul de Istorie și Etnografie Slobozia Mare
Datare 1945
Loc descoperire Slobozia Mare
Sit arheologic, Zonă etnografică Zona etnografică de Sud; moldoveni
Numărul de registru PMC-4639
Proveniență Gospodărie rurală, Basarabia
Tehnică Țesut la război, broderie manuală policromă, croșetare
Domeniu ETN - Etnografie
Lungimea (Cm) 290
Lățime (Cm) 60