search
― 02 October, 2025
Dincolo de granițe: patrimoniul ca valoare comună
Serviciul de Evidență și Circulație a Bunurilor Culturale Mobile (SECBCM) a marcat Zilele Europene ale Patrimoniului 2025 printr-un eveniment organizat în parteneriat cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova și S.A. „Barza Albă”.

Manifestarea a avut loc pe data de 30 septembrie și a reunit angajați ai SECBCM, reprezentanți ai Ministerului Culturii, colaboratori ai Serviciului Vamal – funcționari din cadrul Aparatului Central și Biroului Vamal Nord, profesori din cadrul Universității de Stat din Moldova, reprezentanți ai companiei „Barza Albă”, precum și cursanții primei ediții a Programului de microcalificare „Managementul patrimoniului cultural mobil”. În debutul evenimentului, participanții au fost salutați de către dna Svetlana Pociumban - directoarea SECBCM, domnul Igor Iurco - Directorul interimar al Biroului Vamal Nord, domnul Constantin Șestacov – Directorul Financiar al S.A „Barza Albă”, doamna Aurelia Cornețchi – expert acreditat, Dr. Sergiu Matveev - conferențiar universitar, expert acreditat.

SECBCM a lansat broșura „Evaluarea colecțiilor muzeale. Etapele procesului de evaluare în șase pași”, elaborată de Agenția pentru Patrimoniul Cultural din Țările de Jos, concepută să ofere muzeelor și colecționarilor un instrument practic pentru inventarierea și evaluarea bunurilor culturale mobile.

Într-un cadru festiv și emoționant, absolvenții primei ediții a Programului „Managementul patrimoniului cultural mobil” au primit diplomele de absolvire a cursului. Ceremonia a reprezentat un moment de încununare a efortului comun al profesorilor, experților și cursanților, dar și o confirmare a valorii acestui Program pentru formarea viitorilor specialiști în domeniul patrimoniului cultural.

Menționăm că înscrierile pentru ediția a II-a a cursului „Managementul patrimoniului cultural mobil” sunt deja deschise.

Adresăm mulțumiri deosebite partenerilor și gazdelor – Serviciului Vamal, Biroul Vamal Nord, S.A. „Barza Albă” și Postul Vamal Costești–Stânca (PVFI, rutier)  pentru ospitalitate, implicare și sprijin constant. Evenimentul a demonstrat, încă o dată, că patrimoniul devine o punte de dialog și colaborare între instituții, comunități și oameni dedicați. Alte detalii și imagini de la eveniment vor fi publicate în curând pe pagina noastră. Rămâneți aproape!