search
Fotografia ,,La opaiț,,
Descarcă poza
Fotografia alb negru prezintă o șezătoare, în cadrul Festivalului ,,Tradiții și obiceiuri de iarnă,,. În imagine apar opt personae, cinci femei și trei bărbați pe primul plan. Aceștia sunt îmbrăcați în haine tradiționale, specific zonei. Femeile poartă cămăși tradiționale, cu broderie în zona pieptului, rochii cu ciupăgel de culoare închisă și șorț prins la mijloc, iar pe cap au legate broboade albe cu broderii florale. Femeile au diferite activități de artizanat tradițional, cum ar fi cusutul, brodatul și torsul lânii. Femeia din partea dreptă așezată pe un saun mic împletește, următoarea femeie toarce lînă și celelalte două lucrează la un prosop. Sunt prezenți și doi bărbați, care asigură acompaniamentul muzical. Unul cântă la un acordeon mic, iar la tobă mare, numită adesea tobă cu cinel. În partea stîngă este un cuplu, o tânără și un tânăr care stau de vorbă, ilustrând aspectul social al șezătorii, unde tinerii aveau ocazia să interacționeze. Bărbații poartă cămăși albe cu broderie la gât și pe piept, pantaloni închiși la culoare și căciuli din blană de miel. Scena este amenajată pentru a recrea interiorul unei case țărănești, cu pereții albi, simpli, cu o ramă de fereastră din lemn fără geam și o ușă în stânga deschisă. Pe podea la centru este întinsă o rogojină și un felinar vechi (cu gaz), simbolizând faptul că aceste șezători (opaițe) aveau loc de obicei seara. La opaiț participau fete și flăcăi, care se adunau la casa unuia dintre ei, unde se duceau cu o zi înainte și pregăteau bucate tradiționale. Fetele practicau diverse activități artizanale-coasere, îndrugat, împletit, croșetare, cîntau și se veseleau împreună.
Deținător MIESM - Muzeul de Istorie și Etnografie Slobozia Mare
Datare 1984
Autor/Meșter Necunoscut
Loc descoperire Republica Moldova,r. Cahul,s. Slobozia Mare
Sit arheologic, Zonă etnografică Republica Moldova, r.Cahul, s. Slobozia MareZona de Sud a Republicii Moldova
Numărul de registru PMC-356.11
Proveniență URSS, judetul Vulcănești s. Slobozia Mare
Tehnică Fotografiere, imprimare
Domeniu FOT - Fotografie
Lungimea (Cm) 24
Lățime (Cm) 18