Imaginea surprinde un moment operativ din timpul unei misiuni de combatere a braconajului desfășurate în mun. Cahul, Republica Moldova, la care participă doi ofițeri ai forțelor de ordine. În prim-plan, în partea stângă, se află ofițerul de poliție Ion Ciobanu, din or. Cahul, îmbrăcat într-o uniformă de serviciu bleumarin, prevăzută cu însemne reflectorizante pe mânecă. Pe braț este vizibilă stema oficială a Poliția Națională a Republicii Moldova, reprezentată prin capul de bour. Acesta poartă o geantă tactică neagră și pare concentrat asupra unei activități specifice – fie examinează un obiect ridicat de la fața locului. În plan secund se află cel de-al doilea ofițer, aparținând Poliția de Frontieră a Republicii Moldova. Acesta ține în mâini o bucată de plasă. Cadrul natural sugerează că acțiunea are loc într-o zonă cu vegetație densă, în apropierea unui râu, intervenția are loc pe timp de zi. În apropierea piciorului ofițerului din plan secund se distinge o plasă de pescuit, care pare să constituie probă materială a activității ilegale investigate. Întregul cadru transmite seriozitate și concentrare, reflectând caracterul operativ al misiunii. Imagine dreptunghiulară, verticală, color, mată.
| Deținător |
MTCA - Muzeul Tinutului Cahul |
| Datare |
2014 |
| Autor/Meșter |
Republica Moldova, or. Cahul |
| Numărul de registru |
PMC-832 |
| Tehnică |
Imprimare |
| Domeniu |
FOT - Fotografie |
| Categorie |
Fotografii |
| Lungimea (Cm) |
15 |
| Lățime (Cm) |
10 |