search
Acordeon ”Beriozca”
Descarcă poza
Instrument muzical manual de formă dreptunghiulară, în construcția sa se delimitează trei secțiuni: claviatura ca de pian (clape: 20 albe și 14 negre) a mâinii drepte, burduful şi butoanele (80 în cinci rânduri) mâinii stângi. Corpul acordeonului este din placaj de mesteacan și căptușit cu celuloid, toate suprafețele fiind lustruite și au margini rotunjite. Burduful este realizat din carton special, căptușit cu țesătură roșie de bumbac și are 16 pliuri de lucru, care la exterior sunt acoperite cu dermatină neagră, iar colțurile rotunjite - cu plăci metalice. Partea dreaptă este protejată cu o grilă, realizată din foaie perforată de aluminiu, pe care sunt așezate 5 comutătoare de registru și o decorațiune. În față, din denumirea în rusă a acordeonului [Берёзка] (Beriozca) s-au păstrat doar literele [E] (E) (jumătate de literă) și [Р] (R). În partea de jos sunt atașate 2 piciorușe negre. Pe partea de sus este fixată o curelușă detașabilă, ce ține acordeonul închis. Pe lateral, în partea stângă a cutiei, fixată o curea lată din piele. În spate, în partea dreaptă, cu vopsea albă este scris numărul de inventar [3148024]. Acordeonul are culoare verde-sidefată, clapele: albe și negre, butoanele – albe.
Deținător MTCA - Muzeul Tinutului Cahul
Datare 1980 - 1990
Autor/Meșter URSS, or. Șuia „Fabrica de armonică”
Numărul de registru PMC-448
Tehnică asamblare, ștanțare, încleiere, înșurubare
Domeniu STT - Ștință și Tehnică
Categorie Instrumente muzicale
Lungimea (Cm) 19
Lățime (Cm) 20
Înalțimea (Cm) 42