Dispozitiv etanș din sticlă, de formă cilindrică, cu pereți groși, folosit pentru păstrarea și distribuirea sub presiune a apei acidulate cu dioxid de carbon. Corpul sifonului este din sticlă transparentă, cu nuanță galben-închisă. Capul de umplere și evacuare este din aluminiu, fix, și se continuă cu un tub de sticlă amplasat central în interiorul recipientului. Sistemul de distribuire a apei carbogazoase este alcătuit dintr-un ansamblu de pârghii, arc, mâner de acționare și un tub de sticlă care ajunge până la partea inferioară a recipientului. Corpul din sticlă este șlefuit în fațete. Pe corpul sifonului, în partea centrală, este aplicat un medalion oval cu inscripții în relief, pe circumferință, cu majuscule: [FABRICA „LA V. GUȚ” CAHUL]; pe orizontală, în două rânduri, [FOND. 1897 / PROPR. L. ANTIPPAS]. Pe capul de umplere este ștanțată denumirea producătorului: „GOWE / CHIȘINĂU”, iar în două rânduri apare inscripția „L. ANTIPPAS / CAHUL”. Ștuțul de pe capul recipientului este decorat cu un cap de acvilă cu ciocul deschis. Pe fundul piesei se află o inscripție în relief: monograma formată din literele „T” și „S” suprapuse, iar pe circumferință – „TURDA”. Istorie: Istoria sifonului a început în anul 1767, când englezul Joseph Priestley a obținut primul pahar de apă carbogazoasă artificială. Termenul „sifon” a fost utilizat pentru prima dată în anul 1798. În România, în anul 1905, a fost înființată o fabrică pentru îmbutelierea apei carbogazoase naturale. Se consideră că aceasta a fost prima fabrică de sticlă din România specializată în producerea recipientelor pentru sifon. Sticle pentru sifoane s-au fabricat și la Mediaș, Turda, Azuga, Târgu Mureș, București și Sibiu. Acestea erau transparente sau de culoare albastră, verde ori galbenă. Numele fabricilor, precum și numele și adresa proprietarilor de sifonării erau inscripționate pe recipientele din sticlă. La comandă puteau fi aplicate și diferite elemente decorative, precum emblema fabricii sau a proprietarului sifonăriei. Un alt mod de identificare a proprietarilor sifoanelor îl reprezentau inscripțiile gravate pe capul sifonului. În perioada interbelică au apărut numeroase sifonării. Sifonul era nelipsit de pe mesele cârciumilor și ale teraselor de vară, precum și din gospodăriile particulare.