Recipientul, fabricat din oțel și căptușit în interior cu email, este folosit pentru păstrarea băuturii alcoolice tari, divin. Are forma cilindrică, cu fundul bombat. Partea exterioară este acoperită cu vopsea albă. Una dintre părțile laterale conține următoarele elemente: o gură de umplere închisă cu o flanșă din oțel cu filet interior și garnitură de cauciuc, situată în partea extremă de sus; o gură de golire închisă cu o flanșă din oțel cu filet interior și garnitură de cauciuc și cu un robinet cu bilă, în partea extremă de jos; deasupra gurii de golire se află o gură de vizitare pentru curățarea recipientului, închis cu o flanșă oarbă. Pe centru este sudată o plăcuță metalică cu denumirea producătorului – Web Eisen-Und Hutternwerke Thale Deutshe Dem. Republik – , marca acestuia – un romb reliefat cu litera T în centru – , anul fabricării – 1960 și capacitatea recipientului – 1560 L. Placa este acoperită cu vopsea albă. În partea dreaptă este instalat pe două suporturi metalice un măsurător de volum cu scară gradată, unit în partea de jos cu cisterna printr-o conductă. Inscripții: pe centru, în dreapta, sunt imprimate marca întreprinderii – o barză în zbor purtând pe gât un inel cu un ciorchine și o frunză de viță-de-vie – și informația „NR 1, V 1460, INV NR 729 D/M 07.07”.
Deținător |
|
Datare |
1960 |
Autor/Meșter |
VEB Eisen-und Hüttenwerke (EHW) Thale; Fabrica de vin și coniac Bălți-comanditar |
Numărul de registru |
F-1243 |
Proveniență |
Republica Democrată Germană, or. Thale |
Tehnică |
Turnare, sudare, emailare |
Domeniu |
STT - Ștință și Tehnică |
Categorie |
Maşini şi utilaje |
Lungimea (Cm) |
430 |
Lățime (Cm) |
210 |
Dimensiuni (suplimentare) |
Volum: 1460 litri |