Lucarnă – element de acoperiș utilizat pentru iluminarea și aerisirea podurilor, de tip fereastră bombată, destinată montării pe învelitoarea clădirilor. Piesa prezintă pe partea frontală marca de fabrică „BOHN JIMBOLIA”, inscripția fiind dispusă deasupra și sub deschiderea centrală. De o parte și de alta a cuvântului „BOHN” sunt reprezentate, în basorelief, două capete de leu, elemente decorative și distinctive ale producătorului.
Lucarna este completată de un fragment de țiglă ceramică ce servește drept bază de fixare. Piesa este prevăzută cu falțuri duble pentru asigurarea îmbinării în structura acoperișului. Decupajul central, de formă dreptunghiulară, constituie deschiderea de aerisire în care era integrată lucarna. Suprafața păstrează urme de mortar și material de etanșare, indicând modul de utilizare în construcție.
Ansamblul ilustrează tehnica tradițională de integrare a elementelor de ventilație în sistemele de învelitoare ceramică.
Istoric: Piesa a fost descoperită în apropierea unei case demolate din municipiul Cahul. Nu se cunoaște data și persoana care a introdus obiectul în colecția muzeului, însă acesta a fost înregistrat în cartea de inventar a instituției în anul 1984.
| Deținător |
MTCA - Muzeul Tinutului Cahul |
| Datare |
Prima jumătate a secolului 20 |
| Autor/Meșter |
Fabrica de țigle Jimbolia (Banat, jud.Timiș) |
| Loc descoperire |
RSSM, or. Cahul |
| Numărul de registru |
PMC-1053 (1-2) |
| Tehnică |
Turnat în tipar, ardere |
| Domeniu |
IST Istorie |
| Categorie |
Obiecte-mărturii ale dezvoltării economice |
| Lungimea (Cm) |
38 |
| Lățime (Cm) |
27 |
| Înalțimea (Cm) |
28 |