Are croiul din patru lați de pânză, câte una pentru fiecare parte a cămășii. Altița are motive geometrice de tip radiant. O bandă ornamentală se repetă suprapus de două ori. Încrețul este lat, cusut cu ață de mătase în ajururi. O rețea geometrizantă circumscrie motivul stelei și al florii repetate în diferite combinații. Râurile de pe mâneci, din față și din spate au ca motiv spicul grâului cu osia înclinată. Ele se repetă în trei râuri oblice care se întâlnesc în unghi ascuțit îndreptat în jos. Această compoziție înfrumusețează mânecile, fața și spatele cămășii. Mâneca se termină cu bentiță ca și partea de la gât.
Culori: cafeniu, galben, liliachiu, albastru deschis, verzui deschis, roz.
| Deținător |
MNEIN - Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturala
|
| Datare |
1925 |
| Autor/Meșter |
Autor necunoscut |
| Loc descoperire |
Călărași |
| Sit arheologic, Zonă etnografică |
Basarabia |
| Numărul de registru |
F-3066 |
| Tehnică |
Cusut cu bumbac și mătase în cruciulițe, ajur, șinătău |
| Domeniu |
ETN - Etnografie |
| Categorie |
Port popular |
| Lungimea (Cm) |
58,0 |
| Lățime (Cm) |
77,0 |
| Lungimea mânecii (Cm) |
60,0 |
| Lățimea mânecii (Cm) |
20,0 |