search
Cămașă încrețită la gât
Descarcă poza
Are croiul format din două pânze late, una pentru partea din față și alta pentru partea din spate a cămășii, acestea fiind ajutate de câte doi clini laterali între care sunt prinse altițele. Mâneca croită de-a întregul păstrează croiul vechi, are altița separată, pavă, iar jos este festonată și liberă. Printre rețelele conturate cu negru și lăsate albe la culoare ale scrânciobelului s-au structurat 6 rânduri ale altiței, în care se repetă același motiv de culoare neagră în trei registre(1,3,5) și alternativ roșie, neagră în celelalte trei. Altița are înălțimea de 23 cm, încretul de 6, iar partea cu râurile mânecii 43 cm. Încrețul are la bază motivul rombului ordonat în bandă. Pe mânecă alternează două râuri oblice. Unul constă din succesiunea „S-ului” legat realizat în șinătău ocolit, iar celălalt este compus din trei segmente, în cel din mijloc motivele rotunde alternează cromatic după modelul din altiță, iar cele laterale sunt de culoare neagră. Încrețită la gât pe brezărău. Este împodobită cu câte două râuri identice în față și pe spate. Culori: alb, negru, galben, roșu, verde, albastru.
Deținător MNEIN - Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturala
Datare Mijloc a secolului 20
Autor/Meșter Autor necunoscut
Loc descoperire s. Boian, regiunea Cernăuți
Numărul de registru F-3073
Tehnică la fir, șinătău, șinătâu ocolit, brezărău
Domeniu ETN - Etnografie
Categorie Port popular
Lungimea (Cm) 56,0
Lățime (Cm) 62,0
Lungimea mânecii (Cm) 70,0
Lățimea mânecii (Cm) 22,0