Aparat de clasa a III-a, destinat recepționării postului de radioficație prin fir. Corpul are forma trapezoidală din material plastic de culoare neagră și verde. Pe panoul frontal sunt dispuse: butonul de reglaj volum și difuzorul încorporat, acoperit cu țesătură bej încadrată într-o ramă de culoare verde, pe care se află imaginea în relief a unui pescăruș în zbor – marca de comerț a aparatului. Panoul de carton presat din spate cuprinde denumirea aparatului „Чайка 5” (Chayka-5), logotipul uzinei – litera K încadrată într-un triunghi – și cordonul de alimentare. În carcasă se află un magnet permanent cu doi poli, între care este montată o bobină prin care circulă curentul de audiofrecvență emis de amplificator și un reostat pentru reglarea intensității curentului electric. Caracteristici tehnice: tensiunea de linie – 30 V, gama de frecvențe – 150...5000 Hz, sursa de alimentare – 125/220 V.
| Deținător |
MNIM - Muzeul Național de Istorie a Moldovei
|
| Datare |
1959 - 1961 |
| Autor/Meșter |
Fabrica „Kinap” |
| Numărul de registru |
F-1898 |
| Proveniență |
URSS (RSFS Rusă), or. Kuibyshev (azi Samara) |
| Tehnică |
Asamblare în serie |
| Domeniu |
STT - Ștință și Tehnică |
| Categorie |
Aparate pentru radiocomunicații |
| Lățime (Cm) |
19,5x21,4 |
| Înalțimea (Cm) |
16 |
| Dimensiuni (suplimentare) |
A: 9,2 cm |