Aparat de radio portabil de tip superheterodină de clasa a IV-a, cu 7 tranzistoare. Funcționează pe gamele de UL (150...408 kHz) și UM (525...1606 kHz). Carcasa este din masă plastică albă și neagră. Panoul frontal cuprinde: scala dreptunghiulară, pe care este imprimată denumirea aparatului „Сокол-403” (Sokol-403); difuzorul încorporat, acoperit cu o grilă de metal argintiu, și logotipul întreprinderii: un șoim în zbor stilizat. Pe partea laterală din dreapta sunt dispuse 2 butoane de comandă (pornire/oprire, volum și de reglaj al selectivității). Pe panoul din spate este plasată tija-schimbător de game, fișa de curent și compartimentul pentru baterii. Lipsește husa din piele. Caracteristici tehnice: puterea nominală de ieșire – 100/50 mW, gama de frecvențe – 450...3000 Hz, selectivitatea- 20 dB, sursa de alimentare – baterii sau alimentator extern. Acest model de radioreceptor s-a produs între anii 1971 și 1982. Se exporta în mai multe țări sub câteva denumiri.
Deținător |
MNIM - Muzeul Național de Istorie a Moldovei
|
Datare |
1971 - 1973 |
Autor/Meșter |
Moskovskiy radiozavod „Temp” |
Numărul de registru |
F-1905 |
Proveniență |
URSS, or. Moscova |
Tehnică |
Asamblare în serie |
Domeniu |
STT - Ștință și Tehnică |
Categorie |
Aparate pentru radiocomunicații |
Lățime (Cm) |
15,7 |
Înalțimea (Cm) |
9,2 |
Dimensiuni (suplimentare) |
A: 3 cm |