Cană din lut ars, realizată la roata olarului. Are corpul bombat, gâtul înalt, cilindric, ușor evazat la gură, buza ușor îngroșată și profilată. Baza este îngustă și stabilă. Este prevăzută cu o toartă, fixată între gât și zona mediană a corpului. Vasul a fost glazurat atât pe interior, cât și pe exterior, însă glazura s-a păstrat doar parțial pe suprafața exterioară.
Decor: trei linii incizate, orizontale, paralele, pe umărul vasului. Liniile discrete vizibile pe interior pornesc de la gura vasului și se continuă până la baza acestuia.
Cromatica: maro-cărămizie, însă întreaga suprafață este puternic patinată, prezentând irizații negricioase și pete de depuneri de pământ, care îi conferă un aspect pestriț.
Stare de conservare: eroziuni superficiale ale stratului ceramic, mici ciobiri pe buză și zgârieturi pe corp.
| Deținător |
MTCA - Muzeul Tinutului Cahul |
| Datare |
sec. 20 |
| Autor/Meșter |
Necunoscut |
| Loc descoperire |
s. Lebedenco |
| Numărul de registru |
PMC-1224 |
| Tehnică |
Ardere, modelare la roata olarului, glazurarea |
| Domeniu |
ARD - Artă Decorativă |
| Înalțimea (Cm) |
25 |
| Adâncimea (Cm) |
24 |
| Diametru gurii (Cm) |
11,6 |
| Diametrul bazei (Cm) |
14 |
| Diametrul maxim (Cm) |
8,7 |
| Dimensiuni (suplimentare) |
Toarta: L: 6,5 cm, LA: 2,5 cm |