Oală din lut, cunoscută în terminologia regională și sub denumirea arhaică de „banioc”. Are forma unui borcan, cu corpul ușor îngustat spre bază, gât scurt, buză groasă și răsfrântă spre exterior și gură largă. Era utilizată în gospodăriile tradiționale pentru conservarea și păstrarea verdețurilor în saramură, precum mărarul și frunzele de viță-de-vie, dar și pentru alte produse alimentare și pentru acrirea borșului. Cromatica: cafeniu-roșiatică. Suprafața exterioară este aspră și neuniformă. Vasul este smălțuit parțial. La interior, smalțul de culoare verde-închis acoperă întreaga suprafață, conferindu-i impermeabilitate. La exterior, smalțul este aplicat până la nivelul umărului vasului. Particularități funcționale: lipsa toartelor permitea așezarea vaselor unul lângă altul, facilitând economisirea spațiului în cămară sau beci. Gura largă permitea acoperirea conținutului cu o petică, un capac plat din lemn sau un ciob de lut, peste care se putea pune o piatră de râu pentru a menține verdețurile complet scufundate în saramură. Vasul asigura condiții favorabile pentru păstrarea alimentelor în spații răcoroase și pentru desfășurarea proceselor naturale de fermentație. Stare de conservare: la nivelul gurii prezintă mici fragmente sparte și desprinderi de material. Suprafața este afectată de pete și exfolieri locale ale stratului de smalț.