search
Covor
Descarcă poza
Covor cu decor vegetal redat într-o manieră ușor geometrizată („pixelată”). Tehnica de realizare este prin urzeală și băteală. Decorul este naturalist stilizat. Motivul principal – trandafirul volumetric din câmpul central – este dominant și apare sub formă de flori mari, deschise, cu petale ample, rotunjite și spiralate, dar și sub formă de boboci și flori laterale semi-deschise, aflate în diferite stadii de înflorire. Tulpinile sunt ușor arcuite. Chenarul lat, dispus perimetral, este conceput ca o ghirlandă florală. Florile din chenar sunt de dimensiuni mai mici și se repetă ritmic. Frunzele sunt mari, ovale, cu margini neregulate, uneori topite în fondul negru. Ritmul compozițional este ondulat. Contururile florilor sunt sugerate prin succesiuni de pete cromatice, conferind ansamblului un aspect mozaicat. Fondul cromatic este de culoare neagră. Paleta este predominant naturală, cu excepția rozului pal. Se mai întâlnesc nuanțe de bej-gri deschis pentru frunze și tulpini, brun, verde, cafeniu și galben.
Deținător MIEU - Muzeul de Istorie și Etnografie din Ungheni
Datare Sfârșit a secolului 19 - Început a secolului 20
Autor/Meșter Perioada modernă
Loc descoperire or. Cornești, R. Moldova
Sit arheologic, Zonă etnografică Zona de Centru a Moldovei
Numărul de registru 1099
Tehnică Stative; manuală
Domeniu ARP - Artă Plastică
Categorie Arta religioasă
Lungimea (Cm) 372
Lățime (Cm) 146