Antologia cuprinde textele reprezentative ale avangardei literare românești, care a dat culturii nume de rezonanţă pentru literatura europeană: Tristan Tzara, Gherasim Luca, Barbu Fundoianu-Benjamin Fondane, Eugene Ionesco, dar şi scriitori români de bună calitate Urmuz, Ion Vinea, Saşa Pană, Ilarie Voronca, Virgil Teodorescu sau „clasici” deja, precum Gellu Naum, Geo Bogza, Max Blecher. Câţiva dintre autori, azi cvasianonimi, au avut contribuţii semnificative în afirmarea spiritului de avangardă. Modernitatea autentică a literaturii române, fără mari întârzieri pe faza de sincronizare, se probează perfect prin prezenţa unei consistente literaturi de avangardă. O secţiune aparte include manifeste, proclamaţii, programe şi texte eseistice ori publicistice cu valoare de program sau comentariu, aparţinând unor grupări de avangardă sau scriitori avangardişti. Antologia e însoţită de o prefaţă, în care antologatorul face o succintă privire de ansamblu asupra avangardei în literatură, după care identifică particularităţile ivirii şi manifestării avangardei în cultura română. Notele biobibliografice, conceptele operaţionale şi bibliografia îi vor servi potenţialului cititor drept instrument util pentru buna cunoaştere şi înţelegere a acestui fenomen literar. Coperta anterioară a cărții în culorile alb, negru, verde, albastru. Colecția cărții, titlul și editura sunt scrise în culorile alb și negru. În partea de sus a cărții este scris: Câmpul de lectură, la mijlocul cărții denumirea și un desen specific artelor frumoase în culorile verde, galben, albastru, gri, maro. În partea de jos este indicată Editura Știința. Pe coperta posterioară de culoare alb, este scrisă o notă despre Colecția Câmpul de lectură.
| Deținător |
MNLR - Muzeul Național al Literaturii Române
|
| Datare |
2021 |
| Autor/Meșter |
Bârna, Nicolae |
| Loc descoperire |
Chișinău |
| Numărul de registru |
PMC-1687 |
| Proveniență |
Achiziție |
| Tehnică |
Imprimare |
| Domeniu |
CAR - Carte |
| Lungimea (Cm) |
19,5 |
| Lățime (Cm) |
13 |