În carte se analizează modul în care istoriografia sovietică a abordat problema Basarabiei, în special în perioada interbelică și în perioada sovietică. Autorul evidențiază faptul că istoricii sovietici considerau Sfatul Țării o organizație reacționară și contrarevoluționară, responsabilă pentru unirea Basarabiei cu România în 1918. Această perspectivă era parte a unei narațiuni oficiale care încerca să discrediteze orice formă de mișcare naționalistă sau unionistă din Basarabia. Van Meurs subliniază că, în ciuda acestei abordări oficiale, există o distorsiune a realității istorice, iar lucrarea sa servește drept un instrument de demistificare a acestor falsificări. De asemenea, autorul menționează că și istoricii români din perioada comunistă au perpetuat această viziune sovietică, menționând în Dicționarul Enciclopedic Român din 1962 că „România a ocupat Basarabia în 1918”. Astfel, lucrarea oferă o analiză critică a modului în care ideologia comunistă a influențat interpretările istorice și cum aceste interpretări au fost utilizate pentru a justifica politici și acțiuni specifice în Basarabia.