Augustina Visan face o poezie care te copleșește prin directețea ei. E semn că mai vine o generație de poeți cărora le lipsește patosul. Tema poetică este cea familială, iar familia și copilăria nu sunt nici pe departe un Paradis pierdut, ci mai degrabă un teritoriu din care supraviețuim. Imaginea marială a mamei este înlocuită aici de drame de familie în care copilul cunoaște lumea prin durere. Sunt sechelele provocate, în primul rând, de părinți. O poezie despre vulnerabilitatea minorilor, despre nevrozele celor mari și despre poezia ca devenire. Un fel de bildungspoetry, cu nerv, cu trăiri intense. Coperta anterioară a cărții este de culoare roșie. Autorul, titlul și editura cărții sunt scrise cu majuscule în culorile alb, negru și roșu. În partea de jos este indicată Editura Prut. Coperta posterioară este de culoare roșie, sus este scris titlul cărții în culorile alb și negru. La mijlocul copertei posterioare este scrisă o notă a scriitoarei Maria Pilchin, iar mai jos este indicată Editura Prut.