Opere. Volumul I
Ediție, studiu introductiv, tabel cronologic, note și comentarii, iconografie de Mircea Anghelescu. Ion Heliade-Rădulescu a fost scriitor, filolog, om politic, membru fondator al Academiei Române, primul preşedinte al Societăţii Academice Române. Precursor al poeziei moderne, întemeietor al romantismului românesc, Heliade Rădulescu este considerat personalitatea cea mai importantă din cultura română, comparabil cu B.P. Hasdeu ca amploare a preocupărilor sale culturale. Hasdeu însuşi îl definea drept „părinte al literaturii române”. Primul volum include operele de referinţă ale poetului (prefaţate, selectate şi comentate de Mircea Anghelescu, cel mai avizat cunoscător al operei lui Heliade Rădulescu): creaţia poetică cuprinsă în cărţile Meditaţii poetice dintr-ale iui A. de Lamartine (1830) şi Culegere din scrierile lui I. Eliad de proză şi de poezie (1836), o serie de texte poetice culese din periodice, din manuscrise şi din alte volume, selecţiuni din paginile în proză, distribuite respectiv în cuvântări şi conferinţe, schiţe, fiziologii, satire şi texte de critică literară; câteva dintre textele de teatru ale autorului, care a avut o contribuţie esenţială la formarea Teatrului Naţional. Coperta anterioară a cărții este de culoare bej cu ornament în stil tradițional de culoare albă. Sus pe un fundal de culoare maro și negru este scris cu majuscule de culoare alb, negru, denumirea colecției, autorul și titlul cărții. În partea de jos a cărții este indicată Editura Știința. Pe coperta posterioară de culoare bej, este scris pe un fon de culoare negru, bej, gri: denumirea colecției, autorul și titlul cărții.
| Deținător |
MNLR - Muzeul Național al Literaturii Române
|
| Datare |
2020 |
| Autor/Meșter |
Heliade Rădulescu, Ion |
| Loc descoperire |
Chișinău |
| Numărul de registru |
PMC-1671 |
| Proveniență |
Achiziție |
| Tehnică |
Imprimare |
| Domeniu |
CAR - Carte |
| Lungimea (Cm) |
22 |
| Lățime (Cm) |
15 |