search
Scrieri. Publicistică social-politică. Volumul 5 (1920-1934)
Descarcă poza
Stere, Constantin. Scrieri. Publicistică social-politică. Volumul 5 (1920-1934). Ediție de Victor Durnea. Volumul face parte din Colecția „Moștenire”, editat cu contribuția financiară a Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Responsabil de ediție: Mihai Papuc. Volumul al cincilea cuprinde texte apărute între anii 1920 și 1934: articole de „cronică externă” (Pax britannica, Consecințele economice ale Tratatului din Versailles, Criza mondială ș. a.); o sută de articole ce se ocupă de rolul Partidului Țărănesc din Basarabia, de ideologia lui; polemici cu adversarii politici (Partidul Țărănesc și muncitorimea orășenească, Răspunsul unui nelămurit, Sămănător de vrajbă); discuții asupra noii Constituții (Procedura de revizuire, Constituanta sau Camerele de revizuire, Calea mântuirii); glose pe marginea situației din regiunea transpruteană (Ororile din Basarabia, Iar anchete?, Basarabia. Prigoana contra unei provincii); editoriale ce formulează concepțiile sale asupra condițiilor necesare constituirii unei formațiuni politice (Agricultura, Politica economică și socială, Condițiunile progresului social). Volumul este însoțit de o secțiune de note și comentarii cu referință la problematica și contextul în care au apărut textele în cauză. Copertă: Vitalie Ichim. Coperta anterioară și posterioară a volumului este în culoare bej. Pe partea anterioară sus este indicată Colecția „Moștenire”, iar la mijloc într-un chenar ornamentat în culoare albă sunt scrise cu majuscule autorul, titlul, volumul și editura în culorile alb și negru. Chișinău: Întreprinderea Editorial-Poligrafică Știința, 2024.
Deținător MNLR - Muzeul National de Literatura Române or. Chisinau
Datare 2024
Autor/Meșter Stere, Constantin
Loc descoperire Chișinău: Întreprinderea Editorial-Poligrafică Știința
Numărul de registru PMC-3505
Proveniență Întreprinderea Editorial-Poligrafică Știința
Tehnică imprimare
Domeniu CAR - Carte
Lungimea (Cm) 22
Lățime (Cm) 15