Volumul de faţă este consacrat creaţiei scriitorului pentru copii Spiridon Vangheli. Lucrările sale prezintă universul fascinat al copilăriei universale. Diverse nume de critici şi cercetători literari, confraţi şi colegi de breaslă ai scriitorului încearcă să surprindă farmecul şi fondul de înţelepciune cuprins în cărţile lui. Formula cărţii reflectă dimensiunea personalităţii lui Spiridon Vangheli, prezentând în cele patru compartimente ale sale cele mai importante studii, interpretări şi eseuri despre protagonist semnate de nume de referinţă precum G. Meniuc, M. Cimpoi, I. Hadârcă (Chişinău), E. Simion (Bucureşti), I. Holban (Iaşi), T. Codreanu (Huşi), A.D. Rachieru (Timişoara) ş.a.; o serie de consemnări, aprecieri şi evocări semnate de Gr. Vieru, P. Soltan, D. Matcovschi, V. Teleucă, D. Micu, I. Ungureanu, Gh. Vodă, P. Cărare ş.a.; o selecţie din confesiunile, interviurile şi dialogurile lui Spiridon Vangheli cu cititorii cei mici şi în cele din urmă un amplu grupaj de fotografii care reflectă atât biografia scriitorului, cât şi calea sa de creaţie. Coperta anterioară a cărții este de culoare alb și gri, titlul cărții în culorile negru, roșu. În partea stângă sus este stema în formă ovală a Academiei de Științe a Moldovei, inclusiv denumirea Colecției „Personalități Notorii”, vol.7 și poza lui Spiridon Vangheli. În partea de jos, colț stânga este indicată Editura Știința. Pe coperta posterioară de culoare alb și gri, la mijlocul cărții este scrisă o notă de Grigore Vieru. În partea dreaptă sus este indicată denumirea Colecției „Personalități Notorii”. În partea de jos a copertei posterioare este indicată Editura Știința.