„Teatru” este un volum care reunește piese din dramaturgia lui D. R. Popescu, însoțite de intervenții critice și comentarii de receptare scenică. Sumarul include, între altele, „Acești îngeri triști”, „Cezar, măscăriciul piraților”, „Pisica în noaptea Anului Nou” și „Balconul”. Coperta I este realizată pe fond alb, cu chenar și accente grafice albastre și negre; în registrul superior este înscris numele autorului, în câmpul central titlul volumului, iar în registrul inferior apar denumirea editurii și mențiunea seriei „Teatru comentat”. Coperta IV cuprinde un text semnat de D. R. Popescu, încadrat grafic, mențiunea seriei în registrul inferior și prețul tipărit în colțul stâng de jos. Exemplarul păstrează autograful pentru Ion Ungureanu, din partea lui Victor Parhon, datat 1 decembrie 1987, aflat pe fila I recto. De asemenea, volumul conține comentarii semnate de Valentin Silvestru, cuvântul autorului la piesele incluse și bibliografie la final; ex-librisul lui Ion Ungureanu este aplicat pe fila I recto. Exemplarul prezintă urme de uzură, iar paginile sunt ușor îngălbenite.
| Deținător |
MNLR - Muzeul Național al Literaturii Române
|
| Datare |
1985 |
| Autor/Meșter |
Popescu, Dumitru Radu |
| Loc descoperire |
București |
| Numărul de registru |
PMC-4522 |
| Proveniență |
Donație Victoria Fedorenco |
| Tehnică |
Tipărire |
| Domeniu |
CAR - Carte |
| Lungimea (Cm) |
20 |
| Lățime (Cm) |
12,5 |