În Tu ești rusul cel bun, Maria Pilchin împrăștie viață în jur, personifică, (re)creează personajele urbei prin care trece, nu se ferește de reluări, repetiții, retorică – nimic din ceea ce poate transforma cotidianul în crepuscul și joc de umbre, nimic din alunecarea dinspre ceea ce e și ceea ce pare că e. Își încifrează cu frivolitatea specifică poeziei actuale etapele vieții casnice și biologice. Însă toate spuse și aranjate astfel încât să păstreze proporțiile și etalările dorite, dar și teama, neîncrederea, ascunderea – viața de scoică și viața de melc, cu plutirea miraculoasă a căluțului de mare. O poetică a familiei, a spațiului intim, dublată de contextul socio-istoric și asumată de o voce deja formată și clară, care – atunci când e nevoită să iasă în afară – se extinde (ca lumina / întunericul) în fiecare spațiu liber. Coperta anterioară a cărții în culorile verde, albastru și negru. Autorul, titlul și editura cărții sunt scrise cu majuscule în culoare negru. În partea de jos este indicată Editura Prut. De asemenea, pe coperta anterioară este desenul unui câmp arat și arbori. Coperta posterioară este de culoare alb, gri și negru, în dreapta pe un fond de culoare albastru este scris titlul cărții. La mijlocul copertei posterioare este scrisă o notă a lui Al. Cistelecan. Pe marginea cărții din partea stângă este scris cu litere de culoare verde „Teritorii”. Inclusiv, pe coperta posterioară a cărții este desenul unui câmp arat și un rând de arbori în culorile negru, gri și alb.
| Deținător |
MNLR - Muzeul Național al Literaturii Române
|
| Datare |
2021 |
| Autor/Meșter |
Pilchin, Maria |
| Loc descoperire |
Chișinău |
| Numărul de registru |
PMC-1695 |
| Proveniență |
Achiziție |
| Tehnică |
Imprimare |
| Domeniu |
CAR - Carte |
| Lungimea (Cm) |
20 |
| Lățime (Cm) |
13 |