Cărțile în exemplare izolate sau în colecții, mai vechi de 100 de ani reprezintă mărturii esențiale ale istoriei scrise. Ele transmit informații despre tiparnițe și tehnici de imprimare, despre limbajul și temele intelectuale ale epocii, dar și despre contextul artistic și cultural al vremii. Astfel de volume sunt considerate surse documentare de primă importanță pentru cercetători, istorici și filologi.

În practica de specialitate se disting cărțile vechi, termen general pentru publicațiile cu o vechime considerabilă (inclusiv cele din secolele XVII–XIX), și cărțile rare, a căror valoare este dată de raritate, tiraj limitat, proveniență sau asocierea cu personalități marcante și evenimente istorice.

Conform legislației privind protecția patrimoniului cultural mobil, exportul cărților vechi este strict reglementat. Pentru scoaterea lor peste graniță – fie temporar, în vederea unor expoziții sau studii, fie definitiv – este obligatorie obținerea unui certificat de export de la Serviciul de Evidență și Circulație a Bunurilor Culturale Mobile (SECBCM).

Această procedură garantează controlul asupra patrimoniului scris și previne pierderea unor valori culturale unice. Cartea veche, fie izolat, fie în colecții, rămâne un bun cultural care trebuie protejat și respectat ca parte a identității noastre istorice.