Fotografia alb negru prezintă un grup de persoane care imită obiceiul ,, Împețitul,, în cadrul festivalului ,,Tradiții și obiceiuri de iarnă,,. În centrul atenției, așezat la masă,în partea stîngă se află tânărul viitorul mire, purtând tradiționala cușmă de miel, element distinctiv al portului bărbătesc de iarnă sau de sărbătoare. Femeile gazde sunt îmbrăcat în haine tradiționale de sărbătoare, caracterizate prin culori închise, rochii negre sau fuste și șorțul prins la mijloc. iar pe cap poartă baticuri cu flori. Acestea sunt în plină mișcare, aranjînd bucatele pe masă. Fundalul este dominat de un covor țesut cu dungi verticale care acoperă pereții, o practică obișnuită în casele țărănești pentru izolare termică și decor, iar sus este agățată oglinda cu prosopul din borangic brodat cu motive florale. Pe masă se observă o față de masă albă, țesută, pe care sunt așezate farfurii cu mâncare, pregătindu-se a petrece întelegerea între familii. În partea dreaptă la masă mai sunt așezați doi bărbați ,îmbrăcați în cămăși, sacouri, pantaloni eleganți și căciuli de miel pe cap. Aceștia stau pe bănci de lemn acoperite cu țoale din cîrpe țesute. Oglinda decorată:
Împețitul nu era doar o vizită, ci o „negociere” diplomatică. Pețitorii veneau să laude calitățile tânărului, în timp ce părinții fetei evaluau dacă acesta este un partener destoinic. Acceptarea băuturii sau a mâncării de către pețitori în casa fetei simboliza, de cele mai multe ori, acordul oficial pentru nuntă.
| Deținător |
MIESM - Muzeul de Istorie și Etnografie Slobozia Mare |
| Datare |
1984 |
| Autor/Meșter |
Necunoscut |
| Loc descoperire |
Republica Moldova,r. Cahul,s. Slobozia Mare |
| Sit arheologic, Zonă etnografică |
Republica Moldova, r.Cahul, s. Slobozia MareZona de Sud a Republicii Moldova |
| Numărul de registru |
PMC-356.8 |
| Proveniență |
URSS, judetul Vulcănești s. Slobozia Mare |
| Tehnică |
Fotografiere, imprimare |
| Domeniu |
FOT - Fotografie |
| Lungimea (Cm) |
24 |
| Lățime (Cm) |
18 |