search
Fotografie ,,Tradiții și obiceiuri de iarnă,,
Descarcă poza
Fotografia alb negru prezintă în prim-plan un grup de patru femei, care prezintă meșteșugul de țesere a covoarelor, făcînd o pauză de masă între timp. Jos peste rogojină este întins un prosop pe care sunt puse cîteva bucate, aduse de fiecare dintre ele. ​În stânga o femeie este aplecată spre acea masă improvizată, iar în dreapta alte două femei sunt așezate direct pe podea (sau pe un covor), aplecate peste câteva vasele cu mîncare. Femeie din stînga poartă o fustă cu puncte și o basma albă, specifică portului popular de lucru. Femeile poartă haine de lucru, care include nelipsitele fuste lungi de culoare neagră, una dintre ele poartă o cămașă cu motive brodate pe mâneci, iar pe cap sunt toate legate cu șalinci cu țurțuri. În fața femeilor se observă războiul de țesut covoare. Pe peretele din spate sunt agățate țesături albe ornamentate cu motive florale, o icoană cu prosop brodat, precum și un covor mare, în dungi verticale închise la culoare (un lăicer). Țesutul covoarelor se făcea în grup de cît ede 3-4 femei, care așezau războiul la una din ele acasă, de îndată ce se termina strînsul roadei, și în fiecare seară țeseau și pregăteau firele de lînă, practicînd acest lucru pînă în primăvară.Astfel reușeau să țeasă covoare și țoale pentru fiecare dintre ele.
Deținător MIESM - Muzeul de Istorie și Etnografie Slobozia Mare
Datare 1984
Autor/Meșter Necunoscut
Loc descoperire Republica Moldova,r. Cahul,s. Slobozia Mare
Sit arheologic, Zonă etnografică Republica Moldova, r.Cahul, s. Slobozia MareZona de Sud a Republicii Moldova
Numărul de registru PMC-356.5
Proveniență URSS, judetul Vulcănești s. Slobozia Mare
Tehnică Fotografiere, imprimare
Domeniu FOT - Fotografie
Lungimea (Cm) 24
Lățime (Cm) 18