Fotografia color prezintă un grup de copii care se pregătesc de momentul artistic ce urmează să îl prezinte la celebrarea recoltei ,,Ultimul Snop,,. Fetițețe sunt îmbrăcate în fuste și cămăși albe, iar în cap au prinse funde mari albe, iar băieții sunt în șorțici negri și cămăși albe. În spatele grupului de copii este conducătoarea acestora, care îi îndrumă. În partea dreaptă se văd trei dintre mecanizatorii participanți la sărbătoare, așezați pe o bancă din lemn. În spatele lor sunt membrele ansamblului vocal al Casei de Cultură, îmbrăcate în haine tradiționale. Puțin mai în stînga sunt instrumentiștii tarafului de muzică și dansuri populare Vatra Horelor, conducător Teodor Creciun, fiind toți membrii îmbrăcați în costume tradiționale. Se pot distinge instrumente precum un țambal (pe o masă joasă), un contrabas și, probabil, o vioară sau un acordeon. Aceștia asigură fundalul sonor al evenimentului. Atmosfera este una de comunitate, oamenii discutând și examinând produsele expuse. Evenimentul are loc pe un terenul sportive al satului Slobozia Mare. În plan secund se văd casele tipice unui sat moldovenesc, cu acoperișuri în două ape, înconjurate de pomi verzi.
| Deținător |
MIESM - Muzeul de Istorie și Etnografie Slobozia Mare |
| Datare |
1983 |
| Autor/Meșter |
Necunoscut |
| Loc descoperire |
Republica Moldova,r. Cahul,s. Slobozia Mare |
| Sit arheologic, Zonă etnografică |
Republica Moldova, r.Cahul, s. Slobozia MareZona de Sud a Republicii Moldova |
| Numărul de registru |
PMC-365.10 |
| Proveniență |
URSS, judetul Vulcănești s. Slobozia Mare |
| Tehnică |
Fotografiere, imprimare |
| Domeniu |
FOT - Fotografie |
| Lungimea (Cm) |
24 |
| Lățime (Cm) |
18 |