Imagine de ansamblu, înfățișându-i pe cei patru membri ai familiei Copacinshi, în apartamentul din orașul Usolie. De la stânga spre dreapta: Olga (fiica), Alexandra (soția), Gheorghe (capul familiei) și Gheorghe (fiul). Îmbrăcați în ținute de sărbătoare. Olga este îmbrăcată cu fustă neagră și bluziță albă cu mâneca scurtă, încălțată în ciorapi scurți și pantofi. Alexandra este îmbrăcată într-o rochie înflorată cu mâneca lungă, încălțată în pantofi negri cu șireturi, pe cap poartă broboadă. Capul familiei este îmbrăcat în costum negru și cămașă gri, încălțat în ciubote. Fiul Gheorghe este îmbrăcat în costum de culoarea neagră, cămașă albă, încălțat în pantofi negri.
Alexandra împreună cu copiii au fost deportați în anul 1949 din s. Moara de Piatră, raionul Bălți (în prezent Drochia). Capul familiei a fost condamnat în anul 1948, fiind învinuit de „colaboraționism”, ispășindu-și pedeapsa în lagărele din Siberia. Când este eliberat vine la familia lui. În Moldova se întorc în luna august 1957. Sunt reabilitați în anul 1992.
Deținător |
MNIM - Muzeul Național de Istorie a Moldovei
|
Datare |
1956 |
Autor/Meșter |
Necunoscut |
Numărul de registru |
F-2331 |
Proveniență |
URSS, regiunea Irkutsk, or. Usolie-Sibirskoe |
Tehnică |
Fotografiere, imprimare alb-negru |
Domeniu |
FOT - Fotografie |
Categorie |
Fotografii |
Lungimea (Cm) |
12,0 |
Lățime (Cm) |
9,0 |