Carnet nr. 2
Carnet nr. 2 are supracopertă roșie de plastic (12 cm x 18 cm). În una din pagini scriitorul îi spune „Carnetul rozachiu”. Pe supracopertă este imprimat, în partea superioară: „МВД СССР * СП СССР” (Ministerul Afacerilor interne al URSS * Uniunea Scriitorilor din URSS), în partea mediană: „УЧАСТНИКУ ВСЕСОЮЗНОГО СОВЕЩАНИЯ ПО МОРАЛЬНО-НРАВСТВЕННЫМ И ПРАВОВЫМ ПРОБЛЕМАМ В ХУДОЖЕСТВЕННОЙ ЛИТЕРАТУРЕ” (Participantului la Conferința Unională pe Probleme Etico-Morale și de Drept în Literatura Artistică), iar în partea inferioară: „КИШИНЕВ-1987” (Chișinău-1987). Carnetul numără 90 de file (180 de pagini). 44 pagini au rămas albe, câte una-două fiind intercalate printre cele scrise. De la pag. 1 și până la pag. 32 notările sunt în marea lor majoritate în română cu caractere chirilice, unele fragmente fiind scrise și în limba rusă. De la pag. 32 și până la pag. 86 notările sunt în română. Apoi, de la pag. 86 și până la pag. 90 inclusiv, urmează câteva notații cu caractere chirilice. De la pag. 91 și până la pag. 97 inclusiv notațiile sunt iarăși în română. De la pag. 99 și până la pag. 136 însemnările sunt cu caractere chirilice.
Între coperta și supracoperta Carnetului au fost descoperite trei file cu însemnări: intitulate convențional Text I (PMC-4815/1; MN-29534/1), Text II (PMC-4815/2; MN-29534/2), Text III (PMC-4815/3; MN-29534/3).
Absoluta majoritate a însemnărilor sunt nedatate. Există doar cinci notări cu dată: 8 martie ’88 (pag. 13), 9 martie ’88 (pag. 13), 18 martie (pag. 17), 5 aprilie ’89 (pag. 30), 8 mai ’89 (pag. 34). Din cele 136 de pagini scrise, pe 90 pag. însemnările s-au făcut din susul paginii spre josul ei. Pe 46 de pagini notele au fost scrise pe carnetul întors pe orizontală, rândurile mărindu-se astfel cu o treime.
| Deținător |
MNLR - Muzeul Național al Literaturii Române
|
| Datare |
30.11.-0001 - 30.11.-0001 |
| Autor/Meșter |
Vasilache, Vasile. |
| Numărul de registru |
PMC-4815 |
| Proveniență |
Donație Victor Vasilachi |
| Tehnică |
Olograf |
| Domeniu |
CAR - Carte |
| Categorie |
Manuscrise |
| Lungimea (Cm) |
18 cm |
| Lățime (Cm) |
12 cm |