Monedă de formă circulară , cu muchia netedă cu o canelură în interior , de culoare roșietică.
Aversul monedei prezintă valoarea nominală 2 în partea stîngă, urmată de cuvîntul EURO și CENT unul sub celălalt, cuvântul CENT este scris cu litere mai mari decât cele folosite pentru cuvântul EURO, iar litera C este mai mare decât celelalte litere ale cuvântului. De sub numeral (partea din stânga-jos a monedei) pornesc șase linii paralele care ajung în partea din dreapta-sus a monedei; la fiecare dintre extremităţile liniilor apare câte o stea - în total sunt douăsprezece stele, reprezentând uniunea celor 12 state fondatoare ale zonei euro. În partea din dreapta-jos, peste linii este suprapusă imaginea Globului Pământesc, pe care este evidenţiată Europa; sub ultima stea din partea dreaptă apar iniţialele LL ale gravorului - Luc Luycx. Alți doi designeri: Janis Stroupulis, Laimonis Schoenbergs.
Reversul monedei prezintă stema mică a Republicii Letoniei, în stânga ei este anul 2014, iar dedesubt este inscripția LATVIJA. Inelul exterior al monedei înfățișează cele 12 stele ale Uniunii Europene.
| Deținător |
MIESO - Muzeul de Istorie si Etnografie Sofia
|
| Datare |
2014 |
| Autor/Meșter |
Monetăria Helsinki-Vantaa |
| Loc descoperire |
R.Moldova, orașul Chișinău |
| Numărul de registru |
PMC- 1505 |
| Proveniență |
Letonia |
| Tehnică |
Batere |
| Domeniu |
NUM - Numismatică |
| Categorie |
Monede |
| Diametru (mm) |
18,75 |
| Dimensiuni (suplimentare) |
Grosime: 1,67 mm |