Monedă de formă circulară, cu muchia netedă cu o canelură în interior, de culoare roșietică.
Aversul monedei prezintă valoarea nominală 2 în partea stîngă, urmată de cuvîntul EURO și CENT unul sub celălalt, cuvântul CENT este scris cu litere mai mari decât cele folosite pentru cuvântul EURO, iar litera C este mai mare decât celelalte litere ale cuvântului. De sub numeral (partea din stânga-jos a monedei) pornesc șase linii paralele care ajung în partea din dreapta-sus a monedei; la fiecare dintre extremităţile liniilor apare câte o stea - în total sunt douăsprezece stele, reprezentând uniunea celor 12 state fondatoare ale zonei euro. În partea din dreapta-jos, peste linii este suprapusă imaginea Globului Pământesc, pe care este evidenţiată Europa; sub ultima stea din partea dreaptă apar iniţialele LL ale gravorului - Luc Luycx. Alți doi designeri: Janis Stroupulis, Laimonis Schoenbergs.
Reversul monedei prezintă Turnul Mole Antonelliana din Torino. Moneda poartă, de asemenea, simbolurile Republicii Italiene („IR”) în partea stângă a monedei, Monetăriei Italiene (un „R” mic), în partea dreaptă și semnătura artistei, Luciana De Simoni (litere stilizate LDS), în partea de jos. Pe circulară la marginea monedei stele cu 5 colțuri.
| Deținător |
MIESO - Muzeul de Istorie si Etnografie Sofia
|
| Datare |
2002 |
| Autor/Meșter |
Monetăria Romei, Italia |
| Loc descoperire |
R.Moldova, orașul Chișinău |
| Numărul de registru |
PMC- 2293 |
| Proveniență |
Italia |
| Tehnică |
Batere |
| Domeniu |
NUM - Numismatică |
| Categorie |
Monede |
| Diametru (mm) |
18,75 |
| Dimensiuni (suplimentare) |
Grosime: 1,67 mm |