Clopoțelul, datat la sfârșitul secolului al XIX-lea, reprezintă un obiect utilitar și decorativ specific epocii, realizat din bronz. Forma sa este clasică, cu corp ușor evazat și mâner superior, conceput pentru a facilita manevrarea. Suprafața metalului prezintă o patină naturală, dobândită în timp, care conferă obiectului un aspect autentic și indică vechimea sa. Din punct de vedere funcțional, astfel de clopoțele erau frecvent utilizate în spații domestice, instituționale sau comerciale pentru semnalizarea prezenței, chemarea personalului sau marcarea unor momente specifice. Un element distinctiv al piesei îl constituie inscripția în relief, realizată prin tehnica turnării sau prin presare în matriță, integrată direct în structura metalului. Literele, ușor proeminente față de suprafața corpului, pot include un text, un nume, o dată sau o denumire instituțională, având atât rol decorativ, cât și informativ. Stilul literelor și modul de execuție reflectă gustul estetic al epocii și contribuie la identificarea contextului cultural sau instituțional în care a fost utilizat obiectul.