Are stanul alcătuit din două foi egale, față și spate, între care au fost asamblați patru clini, fiecare de două ori mai mic decât primele foi. Mâneca are altița croită separat, cu pavă și are partea de jos festonată, cu brezărău. În altiță se repetă același motiv vegetal cusut cu mătase vișinie în cinci rânduri. Cadrul scrânciobului este accentuat prin paietele argintii fixate în două rânduri cu o mărgică galbenă la mijloc. Încrețul unește două registre de romburi între care a fost plasat un motiv floral. Mâneca este bogat decorată cu motive mici florale care formează o rețea de tip tabletă. De ambele ei părți este cusut câte un râu vișiniu cu motive vegetale și în exteriorul lui câte unul format din floarea cusută și în încreț, aici alternând vertical în culoare vișinie și galbenă. Cămașa este strânsă la gât cu brezărău. De ambele părți ale deschizăturii mici de dinainte au fost cusute două râuri de motive geometrice de culoare vișinie, care se repetă identice și pe spatele cămășii.
Culori: vișiniu, galben, oranj, argintiu.
| Deținător |
MNEIN - Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturala
|
| Datare |
Mijloc a secolului 20 |
| Autor/Meșter |
Autor necunoscut |
| Loc descoperire |
s. Mahala, regiunea Cernăuți |
| Numărul de registru |
F-3075 |
| Tehnică |
Cruciulițe, butuci, la fir, șinătaie, punct bătrânesc, brezărău |
| Domeniu |
ETN - Etnografie |
| Categorie |
Port popular |
| Lungimea (Cm) |
51,0 |
| Lățime (Cm) |
66,0 |
| Lungimea mânecii (Cm) |
67,0 |
| Lățimea mânecii (Cm) |
19,5 |