search
Art-obiect „Sabia cu mănuși”
Descarcă poza
Obiectul reprezintă o compoziție verticală construită în jurul formei stilizate a unei săbii. Lama este sugerată printr-o bară metalică fixată pe un suport circular, conferind stabilitate întregii structuri. Mânerul este cilindric, acoperit cu un material înfășurat, terminat cu un cap rotunjit de culoare portocalie. În zona gărzii, în locul elementelor clasice ale unei arme, sunt atașate două forme metalice care integrează în interior mănuși din piele și material textil, uzate. Acestea creează impresia unor „mâini” absente sau protejate, sugerând intervenția umană indirectă. Contrastul dintre rigiditatea metalului și moliciunea materialului textil accentuează tensiunea vizuală și simbolică a lucrării. A fost donată de către Caraulan Vlad, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. Lucrarea aparține colegilor, domnului Caraulan Vlad. Piesa a fost expusă în cadrul expoziției „Artiști plastici din Chișinău”, organizată la Piatra Neamț, România.
Deținător MIEF - Muzeul de Istorie şi Etnografie Floreşti
Datare Sfârșit a secolului 20
Autor/Meșter Autor neidentificat
Loc descoperire Republica Moldova
Numărul de registru PMC- 9404
Proveniență Republica Moldova
Tehnică asamblaj, sudură, montaj mixt, intervenții manuale asupra materialelor industriale și textile
Domeniu ARP - Artă Plastică
Categorie Sculptură
Lățime (Cm) 43
Înalțimea (Cm) 120